Dumitru Gorzo deschide posibilitatea unui tip de experiență, mai puțin accesibilă (până) acum.

 

 

Gorzo oferă gratuit 2.000 de lucrări originale, imprimate manual în tehnica stencil, acrilic pe hârtie, 64x44 cm, oricui dorește să primească una. În contextul care a exilat entropic și pandemic manifestarea creativității și expunerea artelor în sfera digitală, Gorzo ne readuce în dimensiunea reală a experienței directe și nemijlocite cu obiectul de artă. 

Motivația este una simplă: arta trebuie privită îndeaproape. Acest lucru devine aproape imposibil astăzi când suntem nevoiți să reprimăm exterioritatea. Accesul la arta din muzee, galerii și spații culturale este restricționat, iar experiența autentică, imersivă, a contactului cu expozițiile și obiectul de artă trece printr-o dislocare profundă.

Acum totul se petrece online. Ecologia delicată ce susține revoluția digitală pare a intra într-un soi de colaps, cu accent pe atenția care ne este raționalizată onlinepe multiple fronturi: familie, prieteni, muncă, preocupări, dorințe și aspirații, altfel spus, imagini, video-uri și texte.

Atunci când interacționăm cu arta online, caracterul intrinsec - acțional/sensibil -, strâns legat de experiența trăită când privim pe viu un obiect de artă, se reduce la acei câțiva centimetri pătrați ai ecranului și la dispoziția de a imagina în jurul lor. Această difuzie a întâlnirii poate fi ușor întreruptă de o altă notificare urgentă apărută din mediul virtual. 

Dacă restricțiile ce decurg din conduita socială responsabilă și temerile actuale problematizează contactul direct cu expoziția, atunci Private Jet scrutează nevoia de reconsiderare a interacțiunii cu obiectele de artă expuse.

Gorzo și /SAC propun o expunere directă. O lucrare de artă autentică în propria casă, cu posibilitatea alegerii din douăzeci de forme ce aparțin bestiarului nou și iconografiei deja cunoscute ale lui Gorzo.

 

Trimitem expoziția la tine acasă. Spațiul tău va găzdui lucrarea primită. 

Pentru unii dintre noi poate fi începutul colecției de artă, pentru alții prilej de rotunjire a ei. Regulile sunt aceleași: alege de pe site lucrarea dorită, introdu codul promoțional "PRIVATE JET" și completează formularul cu datele personale: o adresă de e-mail validă, nume, prenume, adresa poștală și o fotografie cu lucrarea instalată la tine acasă, trimisă către /SAC, după ce vei fi primit lucrarea. 

Astfel, spațiul tău privat devine concomitent parte din spațiul expoziției și parte din lucrare. Private Jet reprezintă o acțiune-expoziție-rețea cu 2.000 de dispuneri diferite, reunite și montate într-o singură lucrare-acțiune.

Dumitru Gorzo (n. în 1975) trăiește și lucrează la New York, fiind reprezentat de galeria Slag. Este co-fondatorul grupării Rostopasca, una din mișcările artistice influente din România. Are numeroase expoziții în țară, dar mai ales în străinătate. A expus în (o selecție / solo): București (MNAC – “Gheorghe”, 2019; “Indian Lava & Ritz Mood Guru: Present Salve Fiat Romuli Nepos”, 2006; ARCUB – “Contagiune”, 2017; /SAC – “Gorzo Now”, 2018; H’art Gallery  - “La adăpostul unor plante invazive”, 2016, “Village People”, 2002), New York (Slag Gallery – “Beyond and Within”, 2018; “Against All Odds”, 2008; VOLTA NY – “Field Trip”, 2019; “Mirror”, 2012, New Jersey Museum of Contemporary Art – NJMOCA – “Heads”, 2012), Viernheim (Kunstverein Viernheim – “New York Paintings”, 2017), Dusseldorf (Atelier Vam Eck – “Short stories of Gorzo”, 2007), Dublin (Kevin Cavanagh Gallery – “Strata”, 2015), Gent (Mie Leferver Gallery – “7 Babes”, 2007), Sibiu (Muzeul Brukental - “Indian Lava & Ritz Mood Guru: Present Salve Fiat Romuli Nepos”, 2007).

Spațiul de Artă Contemporană - /SAC - este o inițiativă independentă privată, un context-resursă dedicat necesităților actuale ale producătorului și ale publicului pentru a stabili un dialog direct și formator prin intermediul expoziției, cercetării și promovării. 

Abonează-te și fii la curent cu noutățile

  • Black Facebook Icon
  • Black Instagram Icon